Cum apar varicele și care-i tratamentul cu lipitori?
Simplu la o primă vedere, dar complicat în practică, varicele sunt declanșate de slăbirea peretelui venos (insuficiență venoasă) și valvele ce nu funcționează la parametri optimi. Pe fondul unui sistem de sănătate înghițit de terapii invazive, creme cu efect miraculos, reclame înșelătoare, hirudoterapia pentru varice a rămas pe același loc fruntaș, tocmai datorită acțiunii rapide. Lipitorile medicinale repară venele afectate, se va revasculariza zona afectată, iar vena dilatată sau în curs de dilatare poate fi salvată.
În adâncimea bolii varicoase
3.Complicații: sângerare, dermatită de stază, tromboflebita varicoasă, ulcer varicos, insuficiență cronică venoasă, embolia pulmonară.
Tratamentul cu lipitori are rezultate complete când vena nu e dilatată. Dacă s-a ajuns în stadiul de dilatare venoasă, atunci lipitorile nu pot reface vena total, dar pacientul va scăpa de dureri și neplăcerile aduse de afecțiune.
Prin aplicarea lipitorilor, venele aflate în curs de dilatare își revin treptat, fapt datorat în principal micșorării presiunii sangvine la nivelul acestora, ca și fluidizării active, hirudina fiind cu mult mai eficientă în comparație cu anti-coagulantele obișnuite. Un procent mare de români se confruntă cu varice, dezvoltate din cauză genetică, ca urmare a activităților cotidiene, secundară sau din pricina sedetarismului.
Stimularea producției de celule stem
Hirudoterapia crește numărul de celule stem în zona gambelor și coapselor afectate de varice și se întărește rezistența pereților din zona venelor dilatate. Celulele stem au capacitatea să se transforme într-o mare diversitate de celule cu funcții diferite pentru o funcționare exemplară a corpului. În momentul în care celula stem se divide, celulele rezultate pot fi tot celule stem sau pot fi un alt tip de celule, celule specializate (hepatice, nervoase, epiteliale, musculare, etc.)
În concluzie, lipitorile medicinale introduc în organism peste 150 de enzime care stimulează producția naturală de celule stem, care ne vindecă din interior.
Aplicare: Tratamentul cu lipitori pentru varice
Hirudoterapia se recomandă în orice stadiu de afecțiune varicoasă: stadiul 1 (fără simptome), stadiul 2 (vene vizibil inflamate), stadiul 3 (deteriorarea venei), stadiul 4 (dureri puternice). Deși în primul stadiul medicii recomandă tratamentul estetic prin uscarea cu laserul, hirudoterapia are 100% șanse de refacere a micro-circulației și vindecarea venelor.
Înainte de a începe tratamentul este nevoie de o radiografie a locului afectat de varice sau tromboză, pentru ca terapeutul să identifice zone cu un posibil tromb. Lipitorile sunt atrase instinctiv de zonele cu pulsații mai mari, de multe ori semn al inflamării, blocajului venos.
Efect de ultrasunete: lipitorile emit ultrasunete în interiorul unui cerc local de 10 cm, fapt ce mărește gradul de vindecare.
Ne dorim să știm că ai reușit să de vindeci de durerile varicoase, iar acest articol ți-a îmbogățit sfera cunoștințelor. Sperăm că vei apela mai des la terapiile complementare, poate chiar la hirudoterapie. Numai bine!
Iti doresti sa practici hirudoterapia? Te invitam sa participi la cel mai asteptat curs de Hirudoterapie din Romania, semnat si sustinut de Dr. Seremet și Ana Șeremet. Detalii aici: https://lipitori.ro/cursuri
Vrei sa faci terapie cu Lipitori Medicinale singur acasa, dar nu esti din Bucuresti? Simplu, poti comanda Lipitori Medicinale aici: COMANDĂ LIPITORI MEDICINALE
Comandă cartea "Introducere în Hirudoterapie" scrisă de Ana Șeremet: Carte Hirudoterapie sau la ☎️0727.641.920.
Pentru o Consultație Online, Click Aici.
Poți să vorbești cu un specialist în Hirudoterapie și să primești răspunsuri la întrebarile tale.
Dacă ai întrebări sau nelămuriri, ca de obicei ne poți găsi pe WhatsApp la 0727.641.920
0727.641.920
(telefon, SMS, sau WhatsApp),
Facebook:
https://www.facebook.com/
Messenger:
https://www.m.me/Lipitori.ro,
Email:
lipitori@lipitori.ro
Intră în comunitatea Lipitori.ro pe Facebook:
Mai multe rezultate..